|
There are no translations available. Federația Asociațiilor Românilor din Italia (F.A.R.I.) este o organizație non-profit, apolitică, constituită în anul 2008 cu obiectivul de a crea un organism unitar al asociațiilor românilor din Italia. Rolul acestei structuri este cel de a oferii un suport real asociațiilor cetățenilor români din Italia, cât și o mai mare incisivitate a acestora în raportul cu istituțiile publice și private, comunitatea locală și mass-media. Obiectivul statutar al Federației este favorizarea constituirii, creșterii și dezvoltării structurilor asociative ale cetățenilor români prezenți în Italia, insoțindu-le în parcursul educativ, organizatoric și gestional pentru promovarea unui autentic progres social. Federația Asociațiilor Românilor din Italia (F.A.R.I.) oferă consultanță pentru: constituirea și legalizarea structurilor asociative ce operează în favoarea comunității românilor din Italia; elaborarea și implementarea proiectelor asociațiilor membre; stabilirea alianțelor strategice și parteneriatelor necesare pentru susținerea și dezvoltarea sistemului asociativ de origine română din Italia.
F.A.R.I. nu se erijează în reprezentantul comunității românilor din Italia și nici al asociațiilor acestora. Federația Asociațiilor Românilor din Italia este în măsură să exprime - EXCLUSIV-punctul de vedere al asociațiilor membre. Pot face parte din structura F.A.R.I. toate asociațiile și ONG-urile constituite de către cetățenii români din Italia. Federazione delle Associazioni dei Romeni in Italia (F.A.R.I.) este o organizație înregistrată și brevetată la nivel regional și național comform prevederilor legale în vigoare.
|